Oleaginoasele sunt excelente pentru sănătate şi siluetă

Fructele oleaginoase fac parte din meniul tău zilnic? Nu? Ar trebui să remediezi cât mai repede acest lucru. De ce?

Oleaginoasele conţin grăsimi, dar grăsimi bune. Bogate în grăsimi şi energetice, oleaginoasele sau nucile, arahidele migdalele, au fost multă vreme interzise în cadrul unui regim de slăbire. Pe nedrept însă. Da. Oleaginoasele conţin grăsimi, dar grăsimi bune deoarece sunt bogate în grăsimi mono-nesaturate şi poli-nesaturate, printre care şi omega 3. Aceste grăsimi bune sunt de mare ajutor atunci când vine vorba despre scăderea nivelului de colesterol.

Fructele oleaginoase aduc doar nutrienţi buni şi numeroşi. Fructele uscate oleaginoase sunt aliaţi de preţ atunci când vine vorba despre sănătate. Conţin vitamina E, un antioxidant responsabil cu combaterea celulelor libere responsabile cu oxidarea celulelor.

Oleaginoasele sunt foarte bogate în minerale şi oligoelemente. Aceste minerale şi oligoelemente sunt de mare ajutor atunci când vine vorba despre întărirea sistemului imunitar, funcţionarea creierului, despre combaterea unor tipuri de cancer dar şi despre combustia grăsimilor. Acestea conţin şi steroli vegetali, de mare ajutor atunci când vine vorba despre reducerea nivelului de colesterol.

Beneficii numeroase pentru sănătate. Mai multe studii au demonstrat faptul că oleaginoasele, consumate în mod regulat, au mai multe beneficii pentru sănătate:
-pot diminua nivelul de colesterol rău. Consumul zilnic de fructe uscate oleaginoase, poate duce la reducerea nivelului de colesterol global cu până la 5,1% şi cu 7, 4% al celui rău.
-pot preveni obezitatea. Consumând în jur de 16 grame de oleaginoase pe zi vei putea preveni obezitatea şi sindromul metabolic.
-pot diminua riscul de a suferi din cauza calculilor biliari.
-oleaginoasele sunt surse de fibre şi de proteine, sunt foarte săţioase deci reprezintă o gustare perfectă. Consumate înspre ora 17, vei reuşi să reduci aportul de calorii seara.
-fibrele solubile pe care le conţin contribuie la buna funcţionare a organismului.
-sunt surse foarte bune de fier şi de zinc, mai ales nucile Caju şi mugurii de pin.