Văzusem pe forumul Pokerstrategy o chestiuţă postată de un băiat de acolo, Gabi pe nume. De curiozitate, am facut şi eu la fel.
Graficul de mai sus reprezintă sumă totală a poturilor pierdute de mine pe Full Tilt Poker, sumă care e în jur de 350$. Având în vedere că sunt pe plus, un plus care va fi şi mai mare, pot spune că am învârtit circa 800$ în ultimele 5 luni. Sunt o mică afacere de cartier 
Gabi învârte sume mai mari, dar mi-a plăcut acest experiment.
În 15 iulie va începe sezonul 2010-2011 la poker. În afară de perfecţionarea jocului, îmi propun două lucruri:
1. Trecerea la mizele imediat superioare;
2. Minim 10k mâini lunar;
3. Questia din fotografie să fie a mea.
Let’s rock!
PS: Nici questia de mai jos nu e de lepadat!
Din categoria “chestii sociale interesante” astăzi vă dau în vileag în direct, live, recorded şi înregistrat încă o chestie care se întâmplă cu o frecvenţă uimitoare. Îi dau un telefon lui X cu inocentul scop de a-l/a o invita pe afară. Acceptă, toate bune şi frumoase. O saptămţnă mai târziu repet faza cu X. Spune că nu poate, căci are treabă. La fel şi a 3-a şi a 4-a oară.
Nu vi se pare că uneori lumea e mai ocupată decât Bill Gates cu o zi înainte de lansarea Windows-ului? Azi nu, mâine nu, peste o săptămână nu. Înţeleg (hmmm, sunt prea înţelegător se pare) că peste zi are şi el/ea treburile lui, dar seara cică e pentru relaxare.
În facultate eram celebru pentru micile serii de ghinioane, dar seria asta se prelungeşte porcesc de mult. Ce fel de ghinioane? Questii de genul:
1. am de învăţat 20 de subiecte pentru examen, învăţ 16 şi pică şi sau numai alea 4;
2. mă duc la un coleg în vizită, cu 5 minute înainte să ajung pică netul, cu 5 minute după ce plec îşi revine. Culmea, aveam nevoie de net;
3. un profesor mă invită la el în birou la ora X, mă duc şi nu îl găsesc, căci nu ştiu ce a intervenit (şi asta de 4-5 ori la rând);
4. ies cu colegii din facultate, trecem pe lângă un câine şi ăla vine la mine ca să mă latre,
etc, etc
Concluzia: săptămâna asta îi voi mai da un telefon lui X, cu propuneri indecente. Sigur că va spune că nu poate, că nu are timp etc etc etc. Atunci îi voi spune, politicos dar ferm, că îl văd atăt de ocupat încât nu are timp de o amărâtă de ieşire pe afară, deci când e dispus(ă), să îmi dea un telefon. Închei discuţia, sigur pe mine că acel telefon nu va veni niciodată, mă duc la agendă, îi selectez numele şi aleg optiunea… aici cred că ştiţi continuarea.
Acum ceva vreme scriam despre sindromul de a vorbi mult, de a-ţi face planuri peste planuri şi de a da înapoi când e să trecem la fapte. Articolul, “Am I a freak?”, mi-a mai arătat încă o variaţie la problemă, lenea, (mulţu, Timi). Mai departe, veţi citi continuarea celor spuse acolo.
Un alt lucru pe care l-am observat, nu numai la mine, este ceea ce numesc eu “sindromul poate”. Simptomele sindromului poate sunt uşor de observat: fraze care încep cu “poate” şi care sugerează o acţiune în comun, în viitor.
Exemple:
1. Poate ieşim şi noi la o plimbare.
sau
2. Poate trec mâine pe la tine.
sau
3. Poate mergem la munte în acest sfârşit de săptămână.
sau, în final,
4. Poate facem şi noi… (a se continua cu acţiunea potrivită)
Sindromul poate arată încă o dată cum lucrurile cele mai simple sunt şi cele mai greu de făcut. După cum spuneam acum câteva zile că de-acum incolo voi fi mai intransigent cu modificările de ultim moment şi că voi invita fete pe afară, mă gândesc serios ca, la auzul frazelor caracteristice acestui sindrom, să răspund sec: “Sau poate nu”. Pentru că nu văd niciun motiv de nehotărâre. Ce s-ar întâmpla dacă fraza
1. Poate ieşim şi noi la o plimbare.
ar fi reformulată ca:
1 bis. Hai să ieşim marţi seara la o plimbare. La 7 în faţa Sălii Sporturilor.
Absolut nimic. Nimeni nu moare, nimeni nu este rănit. Această atitudine de nehotărâre devine şi ea agasantă. Suferi de sindromul poate pentru ca să nu fii prea dezamăgit în cazul în care inviţi pe cineva afară şi eşti refuzat? Suck it! Get over it!
Apreciez că prin astfel de lucruri îmi lăsaţi mie toată puterea de decizie. O, da… apreciez la fel cum apreciez o cola sau o fată frumoasă cu personalitate. Dar uneori mă plictisesc şi eu de atâtea decizii mărunte, mă plictisesc de a auzi astfel de încercări jalnice de socializare pentru ca eu să vin cu propunerea concretă şi cel suferind de acest sindrom să aibă puterea de decizie, adică el să aibă ultimul cuvânt dacă facem acel poate sau nu. Ştiu foarte bine cum decurge acest joc… sincer prefer mai multă autenticitate decât cea oferită aci. Revenind, aţi uitat că eu poate că nu o să vin cu propunerea concretă? Şi, apoi, ce faceţi? Trăiţi într-o suferinţă mută şi vă vedeţi în continuare de vieţile voastre? Fair enough. Eu îmi fac treburile mele şi voi pe ale voastre.
Unii dintre cei care citesc asta în mod sigur or să gândească “Dar eu sunt persoană ocupată… am şi eu de făcut (insert bullshit here)”. De-acord. Sunt conştient, înţeleg şi accept asta. Însă, dacă eşti mai organizat sau dacă într-adevăr vrei, îţi găseşti timp pentru “poate ieşim la o plimbare”, “poate ieşim la un film”, etc. Să mă dau pe mine exemplu.
În mod normal, mă trezesc cel mai tarziu la 8 dimineaţa (uneori şi mai devreme) şi după 30 de minute, în care mă spăl pe dinţi, pe ochi şi iau micul dejun, mă aşez la PC, pentru a lucra la articole, teza de doctorat sau ma duc la scoală, dacă e nevoie. Dacă nu e nimic stringent şi am ocazia, pe la 13:00-13:30 mă opresc, iau masa de pranz, apoi poker scrie pe mine vreo câteva ore. Seara îmi plătesc tribut naturii prin ieşit pe afară, socializare, etc. Mă culc în fiecare seară în jurul orei 00:00.
Ceea ce vreau să spun e următorul lucru: sunt zile când lucrez la doctorat de la 8 juma’ până în jur de 16:30-17:00, sunt zile în care nu am nimic pentru doctorat şi joc chiar şi 6-7 ore poker (în două sesiuni). Cert este că în aceste 16 ore foarte rar mi s-a intamplat ca într-adevăr să nu am timp de o banală plimbare sau de o bere sau de naiba mai ştiu eu ce. Mă bucur şi de faptul că nu mi-am auzit niciodată reproşuri de genul “nu petreci timp cu mine”, din partea persoanelor care sunt îndreptăţite să aibă astfel de pretenţii. Şi ce dacă azi renunţ la poker pentru o bere? Mâine joc cât şi pentru azi. Şi ce dacă azi am lucrat la articol 9 ore? Mâine iau o pauză, citesc o carte în parc şi tot am energia pentru făcut bani în timpul liber sau clădit conexiuni emoţionale. Totul e legat de priorităţi. Eu mi le ştiu pe ale mele. Tu ţi le ştii?
În viitor voi schimba lotul de jucători. Voi alege persoane care sunt mai hotărâte şi mai… reliable decât cele de acum. Bine, mă voi uita şi la alte calităţi. Pe celelalte le voi trata în funcţie de cum vor ele să fie tratate. Nu am ce le face. Dacă asta e ideea lor de comunicare, a mea nu e.
Voi aţi păţit questii de genul acesta?
Pax!
PS: întrebarea rămâne: Am I A Freak?
1. Rezultatul întotdeauna va avea o prioritate mai mare decât spectacolul. Dacă bird is the word, în mod sigur the word is equal or greater than the bird.
2. Grupele înseamnă 3/4 din meciurile unui turneu final. Dintre acestea, alte 3/4 sunt meciuri mediocre, banale, plictisitoare. Soluţie probabilă: înlocuim grupele cu runde direct eliminatorii. Şaisprezecimile şi optimile vor fi în două manşe. În total: 54 de meciuri, nu 64. Soluţie 2: revenim la 24 de echipe.
3. Dacă auziţi pe la TV despre o echipă care ar putea da lovitura, şi echipa asta fie nu s-a mai calificat niciodată, fie s-a calificat după 40-50 de ani, nu îi credeti pe jurnalişti. Nu vor da lovitura, căci nu au cu ce.
4. Portarul Honduras-ului, Noel Valladares nu s-a născut de Craciun, în ciuda numelui. Mă gândesc acum la ce înseamnă numele meu, în limbile slave.
5. Când aveam 3 ani, tata mi-a zis: Întotdeauna e mai bine să ataci decât să te aperi. În 1998 am început să-l cred iar din 2002 sunt sigur că atunci mi-a spus un adevăr absolut în fotbal.
6. Dacă vei înşela fotbalul, acesta te va pedepsi. Si tu va tromper le football, il va te punir. Abusi di calcio, lui ti punirà.
7. De fiecare dată când veţi auzi de meciurile noastre din 1994 şi 1998, este pentru că numai pe astea le mai avem. Însă se poate şi mai rău. Cei din Coreea de Nord se laudă că au dat 3 goluri în 1966, în sferturi, Portugaliei. Ceea ce asiaticii nu menţionează e că echipa de atunci a luat 5 în acel meci.
8. Răzvan Lucescu spunea că fotbalul a evoluat de acum 20 de ani şi că ierarhia echipelor naţionale a suferit ceva modificări. Aşa este, dar mai am două lucruri de adăugat: în ziua de azi există puţine naţionale constante în performanţe şi e mult mai uşor să te duci în jos decât în sus. Ungaria n-a facut nimic de 30 de ani, Cehia, Suedia, Belgia, România, Bulgaria, Rusia… dar cine le înlocuieşte? Dacă în ziua de azi are loc o nivelare a valorilor fotbalului, în mod cert nu e în direcţia potrivită.
9. În Europa se joacă mult prea multe meciuri. 34 sau 38 în campionat, minim 13 în Cupele Europene, Cupele naţionale… se ajunge lejer la 60 de meciuri pe sezon. Imens. Trebuie o reorganizare din temelii a tot ce înseamna competiţii naţionale şi continentale. Consecinţa? Jucători mai odihniţi pentru Mondiale.
10. Adevăratul turneu final începe în optimi. Dar, pentru a juca cu Brazilia, drumul poate trece prin Laos sau Vietnam.
11. Emil Grădinescu spunea la EURO 2008 că o echipă care începe în forţă se va pierde pe parcurs. Un alt adevăr valabil şi la C.M.
