Faith: not wanting to know what is true.

Astăzi am revenit în IMAX pentru a termina ce am început cu o săptămână în urmă, adică filmul din titlu. Am rămas puţin dezamăgit… a fost un sequel puţin cam nereuşit prin tema pe care acesta o are: ce s-ar fi întâmplat fără personajul principal. Shrek, după câţiva ani în care a devenit familist şi are o viaţă departe, foarte departe de cea din tinereţe, banală şi fără niciun pic de condimente, îşi doreşte ca să se schimbe ceva. Este păcălit de Rumpelsiltskin (sper că am scris corect) într-o afacere dezavantajoasă: el devine pentru o zi căpcăun temut, dar în schimb îi dă lui R. o zi, oricare.

Şi cum tema generală spune că ar fi mai rău fără personaj, R. alege ca zi cea în care s-a născut Shrek. Far Far Away devine al lui R., care conduce cu ajutorul unei vaste armate de vrăjitoare călare pe mături, Donkey e un simplu măgăruş ce trage la caruţă iar Puss e un cotoi supradimensionat de la răsfăţul lui Fiona. Aceasta este lidera mişcării de rezistenţă a căpcăunilor împotriva lui R. şi a acoliţilor acestuia, mişcare care pentru ea este ceva personal deoarece R. a salvat-o, dar a dus totul de râpă. Shrek intră în armată şi reuşeşte să îi recucerească inima Fionei astfel încât să rupă contractul folosind cauza de reziliere: sărutul iubirii adevărate.

Mi-a plăcut, în schimb, coloana sonoră. The Monkees şi Lionel Richie sunt două nume de care îmi aduc acum aminte.

Filmului i-aş da nota 7.5. A fost făcut astfel încât, după parerea mea, banalitatea temei să nu fie compensată de ceva profunzime în acţiune sau alte efecte de genul.

Din acest punct de vedere, nici filme ca Avatar (tema generală: lupta dintre bine şi rău, dar si diferenţele dintre culturi) sau Alice în Ţara Minunilor (urmează-ţi visurile) nu stau mai bine, dar modul în care au fost realizate (adică ce a ieşit) şi-a meritat toţi banii. Mai ales filmul lui James Cameron.

Filmul îl recomand, dar numai amatorilor seriei.