Faith: not wanting to know what is true.

Acum ceva vreme scriam despre sindromul de a vorbi mult, de a-ţi face planuri peste planuri şi de a da înapoi când e să trecem la fapte. Articolul, “Am I a freak?”, mi-a mai arătat încă o variaţie la problemă, lenea, (mulţu, Timi). Mai departe, veţi citi continuarea celor spuse acolo.

Un alt lucru pe care l-am observat, nu numai la mine, este ceea ce numesc eu “sindromul poate”. Simptomele sindromului poate sunt uşor de observat: fraze care încep cu “poate” şi care sugerează o acţiune în comun, în viitor.

Exemple:

1. Poate ieşim şi noi la o plimbare.
sau
2. Poate trec mâine pe la tine.
sau
3. Poate mergem la munte în acest sfârşit de săptămână.
sau, în final,
4. Poate facem şi noi… (a se continua cu acţiunea potrivită)

Sindromul poate arată încă o dată cum lucrurile cele mai simple sunt şi cele mai greu de făcut. După cum spuneam acum câteva zile că de-acum incolo voi fi mai intransigent cu modificările de ultim moment şi că voi invita fete pe afară, mă gândesc serios ca, la auzul frazelor caracteristice acestui sindrom, să răspund sec: “Sau poate nu”. Pentru că nu văd niciun motiv de nehotărâre. Ce s-ar întâmpla dacă fraza

1. Poate ieşim şi noi la o plimbare.

ar fi reformulată ca:

1 bis. Hai să ieşim marţi seara la o plimbare. La 7 în faţa Sălii Sporturilor.

Absolut nimic. Nimeni nu moare, nimeni nu este rănit. Această atitudine de nehotărâre devine şi ea agasantă. Suferi de sindromul poate pentru ca să nu fii prea dezamăgit în cazul în care inviţi pe cineva afară şi eşti refuzat? Suck it! Get over it!

Apreciez că prin astfel de lucruri îmi lăsaţi mie toată puterea de decizie. O, da… apreciez la fel cum apreciez o cola sau o fată frumoasă cu personalitate. Dar uneori mă plictisesc şi eu de atâtea decizii mărunte, mă plictisesc de a auzi astfel de încercări jalnice de socializare pentru ca eu să vin cu propunerea concretă şi cel suferind de acest sindrom să aibă puterea de decizie, adică el să aibă ultimul cuvânt dacă facem acel poate sau nu. Ştiu foarte bine cum decurge acest joc… sincer prefer mai multă autenticitate decât cea oferită aci. Revenind, aţi uitat că eu poate că nu o să vin cu propunerea concretă? Şi, apoi, ce faceţi? Trăiţi într-o suferinţă mută şi vă vedeţi în continuare de vieţile voastre? Fair enough. Eu îmi fac treburile mele şi voi pe ale voastre.

Unii dintre cei care citesc asta în mod sigur or să gândească “Dar eu sunt persoană ocupată… am şi eu de făcut (insert bullshit here)”. De-acord. Sunt conştient, înţeleg şi accept asta. Însă, dacă eşti mai organizat sau dacă într-adevăr vrei, îţi găseşti timp pentru “poate ieşim la o plimbare”, “poate ieşim la un film”, etc. Să mă dau pe mine exemplu.

În mod normal, mă trezesc cel mai tarziu la 8 dimineaţa (uneori şi mai devreme) şi după 30 de minute, în care mă spăl pe dinţi, pe ochi şi iau micul dejun, mă aşez la PC, pentru a lucra la articole, teza de doctorat sau ma duc la scoală, dacă e nevoie. Dacă nu e nimic stringent şi am ocazia, pe la 13:00-13:30 mă opresc, iau masa de pranz, apoi poker scrie pe mine vreo câteva ore. Seara îmi plătesc tribut naturii prin ieşit pe afară, socializare, etc. Mă culc în fiecare seară în jurul orei 00:00.

Ceea ce vreau să spun e următorul lucru: sunt zile când lucrez la doctorat de la 8 juma’ până în jur de 16:30-17:00, sunt zile în care nu am nimic pentru doctorat şi joc chiar şi 6-7 ore poker (în două sesiuni). Cert este că în aceste 16 ore foarte rar mi s-a intamplat ca într-adevăr să nu am timp de o banală plimbare sau de o bere sau de naiba mai ştiu eu ce. Mă bucur şi de faptul că nu mi-am auzit niciodată reproşuri de genul “nu petreci timp cu mine”, din partea persoanelor care sunt îndreptăţite să aibă astfel de pretenţii. Şi ce dacă azi renunţ la poker pentru o bere? Mâine joc cât şi pentru azi. Şi ce dacă azi am lucrat la articol 9 ore? Mâine iau o pauză, citesc o carte în parc şi tot am energia pentru făcut bani în timpul liber sau clădit conexiuni emoţionale. Totul e legat de priorităţi. Eu mi le ştiu pe ale mele. Tu ţi le ştii?

În viitor voi schimba lotul de jucători. Voi alege persoane care sunt mai hotărâte şi mai… reliable decât cele de acum. Bine, mă voi uita şi la alte calităţi. Pe celelalte le voi trata în funcţie de cum vor ele să fie tratate. Nu am ce le face. Dacă asta e ideea lor de comunicare, a mea nu e.

Voi aţi păţit questii de genul acesta?

Pax!

PS: întrebarea rămâne: Am I A Freak?