Din gândurile unui chibiţ de Mondiale
- on 06.27.10
- De-ale lu' Sandero Rojo, Sport
- 2 Comments
1. Rezultatul întotdeauna va avea o prioritate mai mare decât spectacolul. Dacă bird is the word, în mod sigur the word is equal or greater than the bird. 2. Grupele înseamnă 3/4 din meciurile unui turneu final. Dintre acestea, alte 3/4 sunt meciuri mediocre, banale, plictisitoare. Soluţie probabilă: înlocuim grupele cu runde direct eliminatorii. Şaisprezecimile şi optimile vor fi în două manşe. În total: 54 de meciuri, nu 64. Soluţie 2: revenim la 24 de echipe. 3. Dacă auziţi pe la TV despre o echipă care ar putea da lovitura, şi echipa asta fie nu s-a mai calificat niciodată, fie s-a calificat după 40-50 de ani, nu îi credeti pe jurnalişti. Nu vor da lovitura, căci nu au cu ce. 4. Portarul Honduras-ului, Noel Valladares nu s-a născut de Craciun, în ciuda numelui. Mă gândesc acum la ce înseamnă numele meu, în limbile slave. 5. Când aveam 3 ani, tata mi-a zis: Întotdeauna e mai bine să ataci decât să te aperi. În 1998 am început să-l cred iar din 2002 sunt sigur că atunci mi-a spus un adevăr absolut în fotbal. 6. Dacă vei înşela fotbalul, acesta te va pedepsi. Si tu va tromper le football, il va te punir. Abusi di calcio, lui ti punirà. 7. De fiecare dată când veţi auzi de meciurile noastre din 1994 şi 1998, este pentru că numai pe astea le mai avem. Însă se poate şi mai rău. Cei din Coreea de Nord se laudă că au dat 3 goluri în 1966, în sferturi, Portugaliei. Ceea ce asiaticii nu menţionează e că echipa de atunci a luat 5 în acel meci. 8. Răzvan Lucescu spunea că fotbalul a evoluat de acum 20 de ani şi că ierarhia echipelor naţionale a suferit ceva modificări. Aşa este, dar mai am două lucruri de adăugat: în ziua de azi există puţine naţionale constante în performanţe şi e mult mai uşor să te duci în jos decât în sus. Ungaria n-a facut nimic de 30 de ani, Cehia, Suedia, Belgia, România, Bulgaria, Rusia… dar cine le înlocuieşte? Dacă în ziua de azi are loc o nivelare a valorilor fotbalului, în mod cert nu e în direcţia potrivită. 9. În Europa se joacă mult prea multe meciuri. 34 sau 38 în campionat, minim 13 în Cupele Europene, Cupele naţionale… se ajunge lejer la 60 de meciuri pe sezon. Imens. Trebuie o reorganizare din temelii a tot ce înseamna competiţii naţionale şi continentale. Consecinţa? Jucători mai odihniţi pentru Mondiale. 10. Adevăratul turneu final începe în optimi. Dar, pentru a juca cu Brazilia, drumul poate trece prin Laos sau Vietnam. 11. Emil Grădinescu spunea la EURO 2008 că o echipă care începe în forţă se va pierde pe parcurs. Un alt adevăr valabil şi la C.M.




nu aveam mari asteptari din punct de vedere al calitatii jocului la campionatul asta. eu unul din 2002 incoace n-am mai vazut un turneu final spectaculos. iti dau dreptate, e clar ca e nevoie de o schimbare, altfel se va pierde mult din interesul in ceea ce priveste cupa mondiala.
A, nu… interes o sa fie, macar din punctul de vedere al celor 32 de echipe implicate. Eu vad insa alte doua neajunsuri: in primul rand ca s-a ajuns sa se faca atat de multe calcule incat echipelor le e mai mult frica sa nu ia gol (vezi optimea Paraguay-Japonia) si in al doilea rand, unele echipe joaca atat de slab, incat pur si simplu nu au ce cauta aici. Atata timp cat joci cum joaca Elvetia, de exemplu, nu te poti astepta la nimic: la goluri, la victorie, la calificare, macar la un sut mai spectaculos pe poarta.