Piraţii moderni
- on 04.28.10
- De-ale lu' Sandero Rojo
- 4 Comments
Este primul meu articol despre IT pe care îl scriu în acest blog. Acum un an şi jumatate mi s-ar fi parut ceva ieşit din comun, având în vedere plăcerea pe care o aveam atunci când scriam programe. Aş fi stat ore întregi pentru aşa ceva. Însă plăcerea a murit şi a fost înmormântată. Am revenit de unde am plecat: un simplu user de PC, care a avut tangenţe şi cu cealalta parte a baricadei.
Însă un post de pe Twitter al lui Ionuţ, m-a făcut să îmi dau puţin cu părerea. Postul în sine zicea aşa:
De-abia atunci cand esti lovit de ghinion, realizezi cat de important e un soft licentiat. Bine ca am realizat asta cu mult timp in urma…
Sunt de acord cu el, dar necesită o mică discuţie acest subiect al programelor licenţiate vs programele piratate.
Care e scopul pentru care luăm programe piratate? În ciuda celor spuse de Vitality, nu le luăm pentru că ne îndeamnă ei ca să le cumpărăm, ci pentru că nu trebuie să platim vreun ban pe ele. Egoism de bază şi recompensă imediată. La români, motivele sunt două: unul evident (nu am bani pentru aşa ceva) şi unul mai puţin evident (daca e moka, de ce nu?). Noi ne-am obişnuit cu promoţiile şi reducerile practicate în prostie de supermagazinele gen Carrefour, Billa, etc., încât viaţa noastră a ajuns o vânătoare de promoţii. Mergem unde e mai ieftin, chiar dacă e mai ieftin cu 0.01 lei. Văzusem azi la Billa o femeie care vroia să cumpere unt. Avea de ales între unt de 3.99 lei şi unt de 3.89 lei. Diferea numai marca, în rest erau identice. Cred ca vă daţi seama de care unt a luat. Dar deviez de la subiect.
Questia asta, cu vânatul promoţiilor, are şi dezavantaje. Nu ma înţelegeti greşit, sunt de acord să cumpăr un produs mai ieftin, însă numai dacă el este standard (ce rost are să iau o sticlă de Bergenbier cu 7 lei când pot să o iau cu 4? Tot aceeaşi bere e. Dar raţionamentul nu se aplică şi la mere, la lapte, nici măcar la unt). Însă noi ne-am obişnuit să cumpărăm tot ce e mai ieftin şi atât. Dacă am primi bani odată cu produsul cumpărat, ar fi Raiul pe pământ.
Care e dezavantajul? Nu vedem că, dacă am da ceva bani în plus, am ieşi mult mai câştigaţi în anumite domenii. Revenind la produsul crackuit, omu’ de rând îşi freacă mâinile că a scapat de ceva bani în plus, bani ce vor fi investiţi în ţigări, dar uită de anumite lucruri:
1. Crack-ul poate fi prost. Cum ar fi, de exemplu, să joc FIFA 10 crack-uit şi, datorită lui, să nu îmi apară mingea sau să îmi dea o eroare când mi-e lumea mai dragă. Sau, mai grav, la programul de contabilitate al firmei.
2. Nu am nicio garanţie că, odată cu crack-ul, nu primesc şi malware, ad-aware sau alte progrămele care mai de care mai amuzante care, în cel mai bun caz, îmi deschid fereastra către site-urile XXX.
3. În cazul în care apare o nouă versiune de program, eu trebuie să aştept până apare şi crack-ul pentru el… apoi dacă apare, să-l găsesc pe torrents. Încă o şansă în plus ca 1. şi 2. să se întâmple.
4. Dacă am o problemă cu programul, îi dau uninstall sau o rezolv singur. Producătorii nu te vor ajuta (asta dacă ai tupeul ieşit din comun să le spui că programul tau e piratat şi că serial number-ul acela îl mai are tot cartierul).
5. Legea atotputernică.
6. Preţul în sine. Avast! Internet Security costă 55 de euro (226 de lei). Hai că nu e aşa de mult.
Nu v-aţi gândit la asta, nu?
Soluţii sunt. Există programe care sunt free şi sunt de calitate. De exemplu, eu folosesc avast!, varianta Home Edition, care e gratuit şi, de aproape 2 ani de când îl am, nu m-a dezamăgit niciodată. Bine, sunt şi eu atent pe unde navighez sau ce bag în PC. Dacă eşti un utilizator obişnuit al PC-ului, în loc să iei Windows 7 varianta super-mega-extra-professional (as known as “Ultimate”), care costa 320$ (990 de lei), poţi opta pentru Windows 7 Home Edition, care e 120$ (371 de lei). Economiseşti 40$ pe luna şi în 3 luni îl cumperi fără probleme. Pentru browsing avem Mozilla (my favourite) şi Google Chrome, ambele free. Iar dacă te-ai săturat de glumele pe seama Windows-ului te sfătuiesc să încerci o versiune free de Linux sau un Mac. Singurul dezavantaj e că trebuie să aştepţi o perioadă.
Totuşi, există un motiv, ceva mai viabil decât “n-am bani”, pentru a folosi software piratat. Nu spun că e şi adevărat sau infailibil. Care e? Iată-l.
Eu, pentru treaba pe care o fac cand nu joc poker, folosesc Delphi-ul. Care e cel mai mic preţ? 3400$. În facultate am folosit un program, PRO/II. Acest program simulează diverse procese din ingineria chimică. Îmi pun pe o planşa, numită “flowsheet”, instalaţia mea (compusă din fluxuri, schimbatoare de căldură, coloane de distilare, flash-uri, etc), apăs pe butonul de Play şi, după un timp, planşa este “rezolvată”, adică îmi spune toate datele şi toate caracteristicile fiecărui component al instalaţiei (temperaturi, presiuni, temperaturi în diverse locuri, compoziţii, etc). Pentru o instalaţie simplă, raportul generat poate avea şi 30 de pagini. Buuuuuun. Având în vedere că nu există o versiune academică şi dacă am un proiect de facut în el, pentru şcoală, de unde să scot 2500$? Îmi dă cineva vreo soluţie?
In concluzie, este mult mai bine sa folosesti soft licentiat. Hold’em Managerul meu m-a costat cam $70, in total, dar nu numai ca isi merita toti banii, ci pot… comunica mai bine cu programatorii in caz de probleme. Nu mai spun de stabilitate si alte questii de genu’.




In cazul rezolvarii proiectelor pentru facultate, intotdeauna a existat parteneriate intre Universitati si producatorii/distribuitorii de soft, pentru licente “Lite” sau “Free” ce pot fi “imprumutate” studentilor.
Astfel, cunosc cazuri in care s-a putut instala soft licentiat pe o perioada determinata, pe calculatoarele studentilor, prin intermediul unor programe de parteneriat ale Universitatilor.
In final, producatorii de soft, au nevoie ca studentii care parasesc bancile facultatilor sa cunoasca soft-ul produs de ei, pentru ca, mai apoi cand ajung angajati in diverse companii, sa fie acomodati cu modul de lucru, si mai mult, sa ceara companiei sa cumpere licenta.
Solutii exista. Exista reduceri si la soft-uri. In special pentru elevi/studenti. Iar acum, sunt atat de multe alternative free…
P.S.: Lazarus este o alternativa free pentru Delphi. Mai este si Visual Studio Express …
Ah, era sa uit de Turbo Delphi de aici.
Sunt in continuare de parere ca exista solutii mai bune decat folosirea soft-ului piratat.
BTW: Ca producator de soft, trebuie sa-mi sustin activitatea si produsele.
Da, exista variante free si parteneriate despre care vorbesti. Totul e sa fie valabile la data la care ma intereseaza. Un parteneriat de genul acesta este intre UPG si site-ul webofknowledge.com de vreo 8 luni, dar inca nu am observat ceva de genul acesta si intre UPG si SIMSCI, producatorii lui PRO/II. Bine, acum nu mai am treaba cu el, dar cine stie, in viitor…
Este adevarat ca nu am scris nimic si de parerea producatorilor de soft, pentru ca am crezut ca e evidenta
[...] initiat o discutie aici, care a continuat cu asta, si doresc sa dezvolt un [...]