Faith: not wanting to know what is true.

Dimineaţă. Mă trezesc, iau micul dejun şi mă aşez la PC. O nouă zi de lucru şi misterele lumii aşteaptă să fie descoperite. Another great day… for science.

Caut materiale pentru un articol. If you ask me, căutarea este comparativă cu cea a acului în carul cu fân, numai că fânul e şi el aranjat pe dimensiunea paiului. Te uiţi la el: e prea subţire, e prea gros, e prea uscat… aici nu are cum sa fie acul. E mai uşor să-l găseşti, dar nu îţi sare în ochi. Acum am gasit o bucată relevantă de material, dar este prea mare şi prea detaliată. Trebuie şlefuită, apoi o să se potrivească perfect cu tema articolului. Trebuie extras esenţialul, altfel risc să scot o carte.

Într-un final termin pe ziua de azi. Enough science, enough research. Revizuiesc textul. Pun diacriticele. Fac modificari semantice şi gramaticale. Mă uit la acordurile adjectivului cu substantivul în gen, număr şi caz. Totul e perfect.

Iau o pauză, ca să îmi limpezesc mintea. O oră, două… Ceva efort fizic face minuni, îţi oxigenează creierul şi te face să privesti lumea mai în roz.

Ajung acasă şi deschid Holdem Managerul. Deşi are un preţ puţin cam piperat, îşi face toţi banii. Încă nu am apucat să îi învăţ toate chichiţele, dar sper să o fac în viitorul apropiat. Îl setez pe autoimport şi deschid Full Tilt Poker-ul. Gus Hansen se uită la mine, în costumul lui negru, în timp ce mă conectez.

Iniţial eram un împătimit al turneelor, de când îl vazusem pe Mike Matusow intrând all-in cu 2.5 milioane de jetoane şi rămăsesem uimit pentru că văzusem pentru prima dată High Stakes Poker. Aveam să aflu, 4 ani mai târziu, ca acelea erau jetoane de turneu şi nu valorau nicio ceapă degerată. Puteau foarte bine să joace pe ace de gămălie. Dar numărul lor, 2.5 milioane, mi se părea imens. Ajunsesem o dată la masa finală (ultimii 10) a unui turneu mărunt, din circa 1400 de inşi şi aveam circa 400k de jetoane şi abia atunci am înţeles cum e High Stakes Poker. Cum e să fii foarte atent când unul îşi pune cele 125000 de jetoane la bătaie pentru că dacă pierzi, s-ar putea să se ducă pe apa Sâmbetei mai devreme decât trebuia munca ta de câteva ore.

Între timp, am trecut pe cash games. La început nu era literatură de specialitate la dispoziţia mea, deci jucam la fel cum aş fi jucat turneele. Şi mă mai întrebam de ce pierdeam constant. După ce m-am pus pe citit literatură de cash games, am înţeles de ce. Dacă eram femeie, era ca şi când aş fi urcat pe munte cu tocurile.

Cash games sunt precum Sniper Elite. Ai nivele de dificultate, ai nevoie de răbdare şi trebuie să îţi alegi cu precizie momentele în care joci. Am A-Qo din CO. Mă pregătesc să plusez, dar cineva din poziţie medie intră all-in. Deşi la nivelul la care joc, câştigurile se masoară în sticle de Cola de-o juma’ de kil, totuşi mă arunc. Fie are A-A sau K-K, fie face un bluff strălucit, sperând ca să îl platească cineva şi să câştige la showdown. That’s pure gambling. A-Q e moartă contra perechii de aşi sau de popi. E moartă şi contra perechii de dame, iar sticla mea de Cola nu se cedează aşa uşor.

Mă conectez şi văd deja cum jucătorii mă aşteaptă la o groaza de mese. Mă uit la mesele care mai au un loc liber. Înainte, ma uitam la players/flop şi alegeam o masa cu un numar mare. Cu cât e mai mare, cu atât erau mai mulţi bani care puteau fi făcuţi. Acum nu mă mai uit… stiu că, dacă sunt suficient de bun, nu contează cât de mare sau cât de mic e acel raport.

Deşi pot şi mai devreme, intru în joc atunci când ajung la BB. Am răbdare ca să nu arunc un BB în plus, neforţat, şi să nu am poziţie. După prima mână, îmi apar şi caracteristicile jucătorilor de la masă. Pe unii îi ştiu, pe alţii nu (şi cu ei joc mai prudent măcar 20-30 de mâini).

VP$IP%, PFR%, 3bet%… sunt multe lucruri care trebuie luate în calcul. Dacă unu’ are un VP$IP% mare, 40%+, aruncă cu banii pe fereastră. Trebuie să ai o mână bunicică şi să îl laşi pe el să parieze, apoi la final sa plusezi imens. Nu o să ştie ce l-a lovit. Uneori are noroc şi îi vine o mână şi mai bună, dar în majoritatea timpului nu.

Sunt ca dealer. Primesc 7-9o. La SB, un calling station. Adică unu’ care plăteşte în draci. Şi de la ăsta poţi face bani. Plătesc, în speranţa unul flop de genul 10-6-8 care să îmi dea o chintă, iar faptul că nimeni nu a plusat mi-a permis să vad flopul. Acesta vine 10-6-9. Am a doua pereche şi lipseşte 8-ul de la chinta mea. Dacă va veni, mă bate doar un Q-J. Toţi fac check. La fel fac şi eu, bucuros că o să mai vad o carte. Turn-ul: 3. Încă o posibilă chintă la orizont, dar nu mi-am vazut 8-ul. SB-ul pariază cam 80% din pot, ceilalţi se aruncă. O pereche peste 10 nu are, altfel ar fi plusat, deci se prea putea ca nouarii mei să fie buni. De aceea plusez imens… aproape de 2.5 ori potul acumulat. El stă să se gândească şi mă plăteşte. Da, e un jucator slab. I-am zis că am o mână foarte bună şi nu mă crede. Riverul vine Q. Acum mă bate orice damă sau orice 10. SB-ul face check iar eu fac tot check, bucuros că am scăpat de un posibil check-raise. Avea 5-4. Trăsese la o chintă şi nu îi venise. Numai că nu avea perechea.

Am jucat luna asta mai mult poker decât îmi puteam imagina că pot juca într-o lună. Am trecut de 4000 de mâini şi sper să ajung la 5000. I’am a rounder… a small stakes rounder.