Faith: not wanting to know what is true.

Dragostea vinde. Sau… se citeşte. Dragostea este peste tot şi trebuie răspândită. Cea mai multă e în mass-media şi în melodiile pe care le ascultăm zilnic, de aproape o jumătate de secol. Am început cu Grace Kelly şi Joan Weber şi terminăm cu Lady Gaga şi Connect-R. Se găseşte la litru, la minut, la kilogram şi la paragraf. O avem în limba engleză, limba franceză, limba spaniolă (ay, caramba!), limba română… ne-am iubit fără pastile şi în toate limbile şi dialectele Pământului.

Să nu uităm şi despărţirile, care au un loc aparte în acest proces. Aici există trei curente: auto-victimizarea, miserupismul şi învinovăţirea. Adică fie sunt bou, fie mă doare în fund de tine sau fie eşti tu vacă. Ne întristăm şi ne bucurăm datorită despărţirilor şi ne uităm spre viitor la un nou partener sau spre trecut la ceea ce a fost.

Mă intrigă dragostea din bloguri. Acolo este mai directă, mai pasională şi mai… penetrantă. Dragostea maschează sexualitatea… sau invers. Nu îţi poţi da seama foarte bine şi probabil că mulţi cititori sunt intrigaţi. Citeşti o dată, de două ori, de 15 ori şi îţi formezi o părere despre ceea ce a scris. Încă o părere printre milioanele de păreri din această lume. Nimic nou.

Însă trebuie să ai grijă ce comentariu laşi, mai ales dacă găseşti acel articol în blogul unei femei. Pentru că ea este mai diferită. Este specială, este unică. Nu greşeşte cu nimic, deci nu trebuie contrazisă. Aşa că, vă rog, scrieţi un comentariu banal, care prinde la sexul feminin. De genul: “ce frumos!”, “ai talent”, “profund”. Dacă eşti mai şmecher, poţi spune că îţi aduci aminte de experienţele tale (reale sau nu). Ca să îi câştigi aprobarea, trebuie să o minţi cât mai frumos. De fapt, trebuie să o minţi că îţi place şi ea va înghiţi minciuna, pentru că îi place şi ei.

Dacă nu îi oferi aprobarea, s-ar putea să îi trezeşti orgoliul… şi nu vrem asta. Nu vrem pentru că porneşti cu un dublu handicap: eşti bărbat şi îţi plac femeile. Or, ceea ce scrie ea e pentru suflet, nu ca să te exciţi tu, că blogul ei nu e filmotecă porno. Cel puţin în viziunea ei, căci tu nici pe de parte să ai astfel de gânduri. Tu pur şi simplu ai citit o povestioară şi ţi se pare deşucheată sau aberantă. Dacă mai ai tupeul să o întrebi de ce publică astfel de texte… poate că o să îţi iei ban.

Un alt simptom întâlnit este fraza “dacă nu mă crezi, e problema ta”. Ea mai este întâlnită şi sub forma “nu îmi pasă de ce crezi tu” şi arată, în afară de lipsă de respect pentru cititor, că psihologia inversă, în formele ei cele mai cunoscute, a ajuns la urechile şi în experienţa oricui. Cu alte cuvinte, ei îi pasă (şi chiar mult) de ceea ce crezi tu, dar vrea să îşi protejeze egoul şi să se protejeze de sentimentele negative. Sau vrea să pară o divă, când de fapt e o starletă. Nu e cea mai bună tactică de PR.

Deci, bărbati, voi nu aveţi voie să vă excitaţi deloc. Trebuie să priviţi partea sufletească a femeii şi să înţelegeţi textele ei întortocheate şi fără sens. Pentru că, pentru ea, tu eşti un nimeni. Un groupie.

În încheiere, ţin să spun că nu peste tot e aşa. Sunt şi femei care ştiu să accepte o critică şi care nu ţin morţiş să ne ia sexualitatea la mişto sau să o foloseasca pe post de pedeapsă (gândiţi-vă contextele în care e folosit termenul de “labagiu”). Ce puteţi face voi, dragi cititori de blog este să faceţi exact opusul celor scrise mai sus. Adică dacă o anumită povestioară erotică v-a excitat, să vă excitaţi. Dacă vi se pare o aberaţie, să îi scrieţi asta. Nu e nici treaba şi nici problema voastră de ceea ce crede autoarea.