Faith: not wanting to know what is true.

Azi voi scrie pentru prima şi sper că nu ultima dată, despre acest joc de cărţi cunoscut şi arhi-cunoscut, având în vedere că este una dintre pasiunile mele. Nu vă învăţ regulile de Texas Hold’em, Omaha, razz sau 5 card draw, ci vreau sa demontez câteva mituri care circulă la noi, mituri bazate pe frică şi necunoştinţa de cauză. De unde ştiu că sunt mituri? Acestea sunt lucrurile pe care le aud mereu de la cei cărora le spun de pasiunea mea pentru poker.

Prima dată am avut contact cu el pe la 11(!) ani, când mă jucam pe HC90, alături de fotbal şi alte jocuri pe care le mai aveam pe casete. Regulile le-am invăţat, alături de tata, prin încercări şi mă uitam cu admiraţie la el cum învingea AI-ul. Pe atunci era evident că nu aveam noţiuni clare despre tehnica de joc, deci nu pot spune cât de bun era calculatorul. Era, însă, mai slab decât tata. Mi-am readus aminte de el acum aproape un an, moment în care am decis să îl iau în serios.

Să revenim la mituri:

1. Poker-ul este un joc de noroc. Inexact. Într-adevăr, are şi un factor aleatoriu (cărţile care îţi vin), dar acest factor este mult mai puţin vizibil decât la jocuri precum ruleta sau barbutul. Există jucători profesionişti de poker (Howard Lederer, Phil Ivey, Daniel Negreanu, etc), dar nu o sa vedeti niciodată jucători profesionişti de ruletă, tocmai datorită caracterului său aleatoriu. În plus, jucătorii menţionaţi au câştiguri de milioane de dolari, fapt imposibil de explicat prin prisma norocului. Mitul a luat naştere pentru a acoperi faptul potrivit căruia cei neiniţiaţi joacă orice carte până la final, indiferent de cât trebuie să platească sau de ce cărţi au, tactică pierzatoare pe termen lung. Într-adevăr, poţi avea ghinion, (oricine poate avea) dar acesta este compensat atât de mult de către o strategie bună de joc încât pierderile datorate ghinionului nu mai contează.
2. Poker-ul e făcut ca să pierzi bani. În afară de faptul că nimeni nu te obligă să joci pe bani (poţi juca foarte bine şi pe beţe de chibrit), acest mit are aproximativ aceleaşi cauze ca şi cele de la mitul de mai sus, alături de frica (înnascută se pare) românilor de a pierde. Nu o să intru în teoriile lui Sklansky, dar majoritatea cărţilor sunt nepotrivite pe termen lung pentru joc. Le poţi juca pentru a-ţi păcăli adversarii şi pentru a spera la combinaţii greu de dedus (cum ar fi să primeşti la Hold’em o pereche de optari şi să mai vină unul pe flop, făcând trei bucaţi) însă numai pentru atât. Dacă pierzi bani e dintr-un singur motiv: iei decizii care te costă mai mult decât suma câştigată în alte poturi. Pare banal, dar fraza capătă alt înţeles cu puţin studiu.
3. Poker-ul e un joc pentru lumea interlopă. Probabil ca au vazut niste… indieni şi recuperatori prin cazinourile noastre şi s-a ajuns la această concluzie. Tot frica e la baza acestui mit. În occident şi în ţările civilizate nu este sub nicio forma aşa. Dacă vă e frică de ei, jucaţi on-line.

Atât cu miturile. Dacă mai aveţi afirmaţii despre poker, sunt dispus să le discut. Vreau ca acest post să fie primul dintr-o serie mai lungă, în care să fie explicate noţiuni de bază despre NLHE (No Limit Texas Hold’em), concepte strategice, discuţii de mâini, etc. Asta numai în masura în care vă interesează.