FIFA 10

Gata. De azi nu mai pun data inregistrarii în titlu. E banal şi inspid.

Am ramas plăcut surprins ieri când am aflat că au apărut 3 jocuri dragi mie. 2 dintre ele mai devreme decât mă aşteptam iar al treilea urma să fie continuarea unuia apărut prin 2006. Vorbesc de FIFA 10, NFS Shift şi The Godfather 2, toate de la EA. Aşa că m-am apucat şi le-am cumpărat pe toate de pe net. Pe gratis, of course. În 3 ore erau deja la mine în calculator, gata de a fi dezarhivate şi de a fi încărcate în drive-ul virtual.

Procentajul de reuşită a fost de 33.3%. Adică a mers 1 din 3: FIFA 10. Celelalte mi-au dat erori înainte de lansarea propriu zisă. Dublu click pe executabil, ecranul se înnegrea şi imi apărea celebra căsuţă de dialog pe care erau cele două butoane: “Send” şi “Don’t send”.

Într-un final, am instalat şi FIFA 10. Acesta, spre marea mea bucurie a mers. Contrar deciziei mele de a înceta să mă joc această serie, pasiunea ce mă leagă de ea şi de fotbal a învins.

Scepticilor care spuneau că seria FIFA este una terminată le spun cu mare drag In your face! Deşi s-a ajuns la un nivel ridicat al graficii şi al jucabilităţii, încât cei de la EA şi-au permis să experimenteze cu diverse chestii (controlul parţial/total cu mouse-ul, modul Be A Pro, etc), din punctul meu de vedere încă mai sunt detalii care îl pot îmbunătăţi.

Un exemplu îl constituie meniurile. Dacă în ultimele versiuni dura o veşnicie ca să faci o schimbare în primul 11, înainte de meci, acum răspunsul jocului este imediat. Okay, la prima vedere nu este o mare brânză, dar pentru un jucător înrăit, care foloseşte mulţimea de detalii pusă la dispoziţie despre jucători şi echipă, asta înseamnă extrem de mult.

Un alt detaliu îl constituie faptul că modificarile la grafică şi taste care sunt facute în timpul jocului se pastrează şi după terminarea meciului, lucru care nu a mai apărut în versiunile precedente. Bine că nu se întâmplă la fel şi cu înlocuirile, căci ar fi mortal (în sensul rău al cuvântului).

Că tot vorbeam despre grafică, prefer să nu mă pronunţ asupra ei. Deşi merge pe sistemul meu, cumpărat în 2004, totuşi nu pot să joc cu toate detaliile la maxim, aşa că nu este corect din partea mea ca să fac o judecată bazându-mă doar pe lucruri incomplete. Spun numai că, pe toate detaliile la minim, în prezentarea jucătorilor înainte de meci se văd defecte de îmbinare între aceştia şi gazon, fapt ce dă impresia ca ei ar pluti (dacă vreţi screenshot lăsaţi un comentariul şi îl pun). Nu face cinste mărcii şi renumelui EA, dar, repet, asta e când detaliile video sunt la minim.

Cât despre AI, am observat două îmbunătăţiri la modul Amateur, pe care l-am jucat eu. Prima o constituie faptul că faza de atac este mai realistă ca în trecut. În trecut erau dese fazele în care erau doi contra unu, primul tragea în bară şi mingea ricoşa la al doilea care înscria în poarta goală (portarul meu era de mult la pâmănt, iar fundaşul era degeaba). Acum nu am mai întalnit aşa ceva. În schimb contraatacul este de-a dreptul ucigător. Atunci când eşti prins aşa, faza se termină fie cu gol fie cu corner sau aut de poartă… în orice caz ajunge la poarta mea.

Al doilea lucru este faptul că mijlocul gaseşte mai bine soluţiile potrivite pentru a găsi atacanţii sau a deschide pe flancuri. Iar dacă eşti prins cu un fundaş lateral prea ofensiv, atacul pe flancuri este dus până aproape de careul tău. Şi acolo să vezi bucurie.

Un minus este faptul că jucătorii mei cam au probleme în a găsi coechipierii ideali pentru a da o pasă. Sau nu ştiu eu cum să fac asta. Cert este că după 5-6 meciuri pe care le-am jucat, toate cu Celtic Glasgow, posesia medie a mea este de sub 50%! Nu am mai avut niciodată o posesie atât de mică şi nu am mai văzut niciun jucator care, în loc să dea o pasă de 15 metri unuia liber preferă să dea una de 5 metri unui coechipier marcat de doi adversari. Asta e inversa teoriei auzului selectiv la pisică.

Modul Be A Pro a fost îmbunătăţit. Acum poti să intri şi în echipa naţională a ţării jucătorului pe care îl alegi. Aici nu m-am jucat, deci nu pot să spun nimic.

Aceasta este prima recenzie a jocului FIFA 10. Îl voi mai juca şi, dacă publicul o va cere, voi mai scrie despre el. Sfatul meu este să îl luati şi să îl jucaţi, mai ales daca vă plac şi chestiile de management ale unui club. Pentru amatorii de fotbal pur, în stil arcade, recomand Pro Evolution Soccer. Este mai simplu şi mai nerealist în anumite privinţe. Dar îşi atinge scopul, de arcade.

One Response to “FIFA 10”

  1. fata de versiunile anterioare mi s-a parut foarte mult imbunatatit. ce mi-a placut cel mai mult: meniul, sistemul de joc, manevrabilitatea excelenta cu gamepadul si live season (care e mult imbunatatit si mult mai rapid)

Leave a Reply