Faith: not wanting to know what is true.

Ideea pentru înregistrarea de astăzi mi-a dat-o o altă înregistrare care a fost facută ca raspuns la o a treia înregistrare. Practic, cineva (persoana 1) scria despre faptul că este împotriva fumatului iar altcineva (persoana 2) îi dădea replica. Nu e prea greu să îţî dai seama ca prima persoană nu fumează, iar a doua da. (Nu dau nume aici)

Eu nu vreau să ţin partea nimănui, ci vreau să îmi spun părerea despre tutun, fumat şi ce vedem în realitate. Vreau să îmi spun parerea într-un mod cât mai imparţial posibil.

Sursele de inspiraţie pentru ziua de azi sunt:

Postul anti-fumat, scris de persoana 1:

http://andadj.blogspot.com/2009/08/protejeaza-ti-drepturile-de-nefumator.html

Răspunsul:

http://kestioare.wordpress.com/2009/08/29/post-pentru-anti-fumatori/

Citiţi-le de câteva ori înainte de a vă da cu părerea.

La prima vedere, se pare că amândouă variantele sunt bine argumentate şi nu ştii cui să dai dreptate. Asta a fost prima mea impresie. Recitindu-le, însă, pot concluziona că fiecare ia partea care crede de cuviinţă ca fiind “corectă” şi o susţine cu argumente, neluând în considerare şi cealaltă faţă a medaliei. Unele argumentări mi se par OK iar altele le craracterizez ca fiind bazate pe informaţii incomplete şi acceptarea numai unei singure variante.

Principial, o decizie, pentru a vedea dacă este corectă sau constructivă, trebuie privită şi în mediul şi circumstanţele în care ea este luată. De exemplu, merg cu maşina şi iau decizia ca sa gonesc cu 150 km/h. Este bine sau nu? Răspunsul îl dăm în funcţie de context: dacă sunt in mijlocul oraşului, evident că nu este o idee bună. Dacă sunt în câmp sau în timpul unei curse atunci da, este o idee bună. Acum să trec la chestii mai palpabile.

Încep prin a menţiona că eu nu sunt fumător. Nimeni din rudele mele nu fumează şi am fost crescut în acest spirit, educaţie care a rezistat tentaţiilor oferite de colegii de liceu, cei de facultate şi prietenii mei. Bine, din când în când mai trag un fum, însă nu am simţit niciodata nevoia de a mă apuca de fumat. Nici măcar cea de a mai trage un fum. Dimpotrivă, la început tuşeam de ziceai că am ieşit dintr-o cameră plină cu amoniac.

Campanii anti-fumat au fost, sunt şi vor fi. S-a apelat la asocierea sentimentelor negative cu fumatul (prin “introducerea imaginilor şocante” pe pachetele de ţigări). Lucrul acesta n-a mers din două motive: în România totul este şocant, mulţumită Antenei 1, PRO TV-ului şi OTV-ului şi dorinţa de fumat este atât de puternic înradacinată încât foarte greu renunţi şi în niciun caz o gură ştirbă sau o tumoare la gât nu o să te ajute. Această dorinţă depăşeşte chiar şi impulsurile sexuale, lucru dovedit de eşecul campaniei anti-fumat, în care apărea Mihaela Rădulescu pe toate locurile publicitare. Şi nu ar fi reuşit nici dacă am fi pus-o pe Angelina Jolie sau Chloe Jones în locul fostei prezentatoare TV. Iar această dorinţă joacă un rol important.

Toată lumea ştie de nocivitatea fumatului (într-adevăr, sunt şi alte lucruri nocive, însă ele nu fac subiectul discuţiei de faţă). Am auzit şi eu de moşnegi de 80 de ani sănătoşi tun care au fumat toată viaţa, şi nefumători care la 40 de ani au dat ortu` fix din cauza plămânilor. Pot şi eu să confirm aşa ceva. Însă această comparaţie mi se pare, în cel mai bun caz inexactă şi în cel mai rău caz greşită. Asta pentru că nu ştim antecedentele medicale ale celor doi inşi. Bolile de plămâni nu-s numai datorită fumatului. Practic, compari 2 mere cu 2 pere. O comparaţie mai apropiată de adevăr ar fi între doi oameni care au mai multe puncte în comun (de fapt, cei doi prezentaţi mai sus nu au niciunul). Ar fi fost mai bine să fi comparat, de exemplu, doi sportivi cu calităţi fizice şi stil de viaţă asemănătoare, numai că unul fuma şi altul nu. Deşi este adevărat că dacă fumezi nu înseamnă 100% că faci cancer pulmonar, riscul este unul cam mare, dacă vrei să afli. Sau poţi spune că mai sunt alţi fumători care au scăpat. Depinde din ce punct de vedere vrei să priveşti lucrurile.

Nu numai teribilismul face parte din cauzele pentru care te apuci de fumat. Mai enumăr plictiseala şi dorinţa de a copia pe altul. Totuşi, după o perioadă, cauzele ajung să nu mai conteze, pentru că intervine obişnuinţa şi toată lumea poate să spună că “aşa e el”. Sau “aşa sunt eu”. Ceea ce atrage atenţia când cineva se apucă de fumat este faptul că te-ai apucat de ceva nou, mai puţin lucrul per se. Da, oameni buni. După un an, cineva fumează din obişnuinţă (alături de faptul că ii place) şi nu din teribilism. De fapt, extinzând puţin subiectul, nu mai poţi spune, după o anumită vârstă, că te apuci să faci ceva din teribilism. Imaginaţi-vă o femeie în toată firea, la, să zicem, 45 de ani, cum începe să se ducă în cluburi, lucru pe care nu-l făcuse niciodată. Femeia aceea se duce din teribilism? Să le arate vecinelor care stau şi au probleme cu serviciul, familia sau ambele, ce viaţă uşoară are ea? Dubitabil, după opinia mea.

Revenind la dorinţa de a fuma, ştiţi de ce acei 30% câştigă in faţa celor 70%, când e vorba de restaurante, terase şi cafenele? Pentru că sunt încurajaţi. Hai să privim situaţia în ansamblu: în mijloacele de transport în comun nu se fumează. În birouri nu se fumează (dar se pun la dispoziţie spaţii de fumat, ceea ce mi se pare un lucru pozitiv). În magazine nu se fumează. Până aici câştigă nefumătorii. Mai rămân localurile spuse mai sus. Da, există celebra lege în acest sens (şi cred că se aplică), dar ea mai stipulează că localurile care au suprafaţa mai mică de … (nu ştiu valoarea) pot fi fie numai pentru fumători fie numai pentru nefumători, cu condiţia ca să se specifice asta. Să fim serioşi, de ce un patron de cârciumă ar pierde bani buni când ar putea să admită fumatul şi să pună ţigări la vânzare la el în local. Fără să mai pun la socoteală şi “protecţia” psihologică pe care le-o oferă. Nu eşti lasat nicăieri să fumezi şi tu ca tot omu’? Hai la mine. Aici o să poţi fuma.

Acest lucru pune nefumătorii într-o situaţie dificilă. Eu, personal, am de ales între “nu mă deranjează” şi “n-am de ales”. În perioada caldă terasele în aer liber sunt la modă şi fumul se ridică spre cer. Deci nu mă deranjează. Dar iarna, când intru într-un local, e un fum de zici ca a luat foc bucătăria. Şi eu ce să fac dacă în Banzai (un local la 15 minute de locul unde stau) fumează aproape tot localul? Să-mi iau berea şi să ies afară? Aici, din păcate, nu am de ales. Fumătorii sunt încurajaţi pentru că ei sar cu banul pentru a-şi cumpăra ţigări. Probabil că este altfel în alte ţări, dar poporul român este, în proporţie de 90% individualist…

Lăsând toată aceasta filosofeală la o parte, căci fumătorii vor fuma iar nefumătorii nu vor fuma indiferent de ce şi cât scriu eu aici, hai să privim puţin şi un alt lucru. Observaţi tonurile în care sunt scrise cele două înregistrări. Amândouă sunt agresive. Se vorbeşte de manipulare, drepturile nefumătorilor, revoltă sau conspiraţie. Se foloseşte fie agresivitatea directă, fie cea mai ocolită, de genul sarcasmului. Aceste două înregistrări reprezintă două mostre de ce se poate întâmpla atunci când un lucru în care crezi, în care ai investit resurse (nu neaparat bani) şi sentimente e în pericol.

Aparţine firii umane ca să nu accepte cu uşurinţă faptul că ar putea merge pe un drum greşit iar capacitatea de a accepta scade
cu cât înaintezi pe acest drum. Persoana nr. 1 vrea să fie protejată de fumul de ţigară care o deranjează iar persoana nr. 2, fumătoare, încearcă să arate că nu este dracul atât de negru. Toate acestea sunt decizii luate pentru a justifica o alegere sentimentală. De aceea si acţiunea de a privi numai partea care confirmă decizia fiecăreia.

Şi totuşi, nu am întâlnit sportivi de performanţă care să fumeze…