Astăzi am revenit în IMAX pentru a termina ce am început cu o săptămână în urmă, adică filmul din titlu. Am rămas puţin dezamăgit… a fost un sequel puţin cam nereuşit prin tema pe care acesta o are: ce s-ar fi întâmplat fără personajul principal. Shrek, după câţiva ani în care a devenit familist şi are o viaţă departe, foarte departe de cea din tinereţe, banală şi fără niciun pic de condimente, îşi doreşte ca să se schimbe ceva. Este păcălit de Rumpelsiltskin (sper că am scris corect) într-o afacere dezavantajoasă: el devine pentru o zi căpcăun temut, dar în schimb îi dă lui R. o zi, oricare.
Şi cum tema generală spune că ar fi mai rău fără personaj, R. alege ca zi cea în care s-a născut Shrek. Far Far Away devine al lui R., care conduce cu ajutorul unei vaste armate de vrăjitoare călare pe mături, Donkey e un simplu măgăruş ce trage la caruţă iar Puss e un cotoi supradimensionat de la răsfăţul lui Fiona. Aceasta este lidera mişcării de rezistenţă a căpcăunilor împotriva lui R. şi a acoliţilor acestuia, mişcare care pentru ea este ceva personal deoarece R. a salvat-o, dar a dus totul de râpă. Shrek intră în armată şi reuşeşte să îi recucerească inima Fionei astfel încât să rupă contractul folosind cauza de reziliere: sărutul iubirii adevărate.
Mi-a plăcut, în schimb, coloana sonoră. The Monkees şi Lionel Richie sunt două nume de care îmi aduc acum aminte.
Filmului i-aş da nota 7.5. A fost făcut astfel încât, după parerea mea, banalitatea temei să nu fie compensată de ceva profunzime în acţiune sau alte efecte de genul.
Din acest punct de vedere, nici filme ca Avatar (tema generală: lupta dintre bine şi rău, dar si diferenţele dintre culturi) sau Alice în Ţara Minunilor (urmează-ţi visurile) nu stau mai bine, dar modul în care au fost realizate (adică ce a ieşit) şi-a meritat toţi banii. Mai ales filmul lui James Cameron.
Filmul îl recomand, dar numai amatorilor seriei.
Astăzi am fost invitat să asist la susţinerea examenelor de licentă a celei de-a patra generaţii de Informatică Industrială, din TPP. Eu am fost în prima. Nu a fost o invitaţie pe faţă, ci una… indirectă. Ocazie cu care am vorbit cu câţiva dintre profesorii din comisie şi nu numai, care mi-au predat şi în negura vremurilor, acum 3+ ani. De data asta am vorbit de pe alte poziţii şi fiind între noi alte raporturi.
Printre cei care îşi susţineau examenul domina o notă clară de pesimism. Erau fie nesiguri în legatură cu prezentarea lor (cei care au terminat), fie erau convinşi că nu vor face nimic notabil. Unul dintre viitorii licenţiaţi era transpirat flească în timpul prezentării, deşi afară şi înăuntru era răcoare. În mod sigur nu era de la nodul de la cravată, căci l-am observat larg desfăcut. O altă fată gesticula atât de mult, încât nu mai puteam fi atent la prezentare, ci la inelul de pe inelarul mâinii drepte şi la gulerul bluzei ei imaculate, guler care era aranjat de 2-3 ori pe minut (am numărat!) Le înţeleg emoţiile, deşi mi-e puţin cam greu să le şi accept. În şcoala generală şi în liceu, când erai ascultat(ă), vorbeai în faţa a macar 20 de oameni. Acum sunt doar 5 inşi mari şi laţi (la figurat).
Au fost perioade în care m-am simţit ca Eminescu atunci când mi s-a spus că generaţia mea a fost cea mai bună de până acum. Păi, doamna profesoară, de ce nu ne-aţi spus şi nouă asta atunci când existam ca şi grupă, înainte de absolvire? A, da… uitai că în acel moment nu aveaţi de unde să ştiţi asta. Silly me *blushing*
S-a redus şi lungimea maximă admisă pentru aceste lucrări, deoarece nu am văzut capodopere mai mari de 100-110 pagini. Adios prezentărilor de 40 de minute pentru o lucrare care ocupă, ca număr de pagini, întinderea unui roman. Aici este un plus, din punctul meu de vedere, deoarece se trece mai bine la modul “scurt şi la subiect”. Eu aş împinge lucrurile şi mai departe astfel încât partea teoretică de la început, pe care mă îndoiesc de faptul că o citeşte cineva, să fie şi mai mică, dar să aibă mai multe trimiteri bilbiografice. Practic, lucrarea aceasta îţi scoate în evidenţă contribuţiile tale personale şi ce lucruri noi aduci, nu cât de bine ştii să te documentezi, nu? În plus, baza teoretică este cunoscută şi arhi-cunoscută şi nu mai e necesar încă un copy-paste la aceleaşi idei. Mi-a plăcut faptul că este obligatorie folosirea diacriticelor în lucrare (trend pe care, cu mândrie spun, l-am început noi).
Lucrul care mai trebuie ajustat îl constă prezentarile în sine, mai ales slide-urile Powerpoint. Doamnelor şi domnilor viitori licenţiaţi, nu mă interesează ca să îmi scrieţi tot discursul în slide-uri, pentru că voi aţi fi inutili. Pot şi eu să citesc de pe ele, fără ca să îmi recitiţi şi voi. Slide-urile acelea ar trebui să prezinte lucruri de sinteză (2-3 idei, figuri, tabele, etc) şi să fie ideile principale ale discursului vostru, nu să fie ajutor în a arăta cât de bine ştiţi să citiţi. Apoi… nu e nevoie ca să vă memoraţi discursul. Serios. Eu nu l-am memorat şi mi-a mers foarte bine. Dacă mă puneai să îmi susţin proiectul de 10 ori, garantez că ieşeau 10 discursuri diferite (într-adevăr, gravitau în jurul temei mele). Atâta timp cât ştiţi ce aţi făcut, nimeni nu o să vă caute nod în papură că v-aţi bâlbâit după 5 minute sau că cine ştie ce s-a mai întâmplat. Câţiva îşi memoraseră discursurile… i-am simţit după cum vorbeau. E OK, dar există şi variante mai bune decât asta.
Un ultim lucru care mi-a plăcut a fost întrebările puse de comisie. După cum bănuiam: cu cât ştii mai bine ce ai făcut, cu atât o să scapi de întrebările comisiei de licenţă sau o să ţi se pună întrebări mai uşoare. Cu cât te îndeprătezi de acel deziderat, încep problemele. Care e prima soluţie a studentului când e văzut pus în faţa unei întrebări mai grele? Se eschivează, nu raspunde la subiect.
Per total, a fost o experienţă interesantă. Ma apucă nostalgia şi un sentiment de eroism gândindu-mă la cele 30-35 de slide-uri şi la prezentarea mea de 40 de minute. Din câte ştiu şi am observat, a fost a doua ca lungime, dar nu puteam să o scurtez, fără ca să îi alterez calitatea… erau prea multe concepte noi care trebuiau explicate. Rămân totuşi la părerea că o tema de licenţă înţelept aleasă înseamnă 30% din drum, probabil cele mai importante procente.
Ex-cipriota Millyshor mă pune să vorbesc despre ce lucruri îmi este dor. So, here goes:
1. Mi-este dor de clasele 5-8 şi de acea parte a anilor ’90;
2. Mi-este dor de perioada 2003-2004;
3. Mi-este dor de un meci important câştigat de naţională;
4. Mi-este dor de un turneu prin ţară. Cine se oferă? 
;
5. Mi-este dor de revelionul făcut la zanga;
6. Mi-este dor de dude (le-am ratat anul asta 
) ;
7. Mi-este dor de anii de facultate;
Leapşa merge la cine vrea să o preia.
La sfârşitul lui decembrie trecut, mergeam cu prietenii mei la Samsung IMAX, la premiera 3D a filmului Avatar. Şi atunci şi acum consider această aventură ca fiind una foarte frumoasă. Personal, mi-a plăcut la nebunie faptul că am luat-o pe jos de la Gara de Nord până la Cotroceni Mall (Politehnica/Izvor) pe jos. Era 9:30, -25 de grade şi noi făceam glume şi panaramă.
Ajunşi acolo, am dat de un animăluţ drăguţ şi interesant. Bineînţeles că era totul artificial şi automatizat. Băgai 3 lei, introduceai mâna cu palma în jos şi după un minut sau două îţi apărea rezultatul citirii. Mai jos aveţi ce mi-a ieşit atunci:
Scuzaţi calitatea pozei şi a scanării. Hârtia am păstrat-o în portofel până acum. Mi-a fost un fel de talisman. Dacă nu înţelegeţi ce e scris acolo, voi scrie eu aici:
1. Eşti un mare speculant, jucător înveterat şi norocos;
2. Încearcă să realizezi ideile tale creatoare, lucrează puţin mai eficient;
3. Ai calităţile să fii politician sau om specialist în economie;
4. Nu uita! Dorurile tale trupeşti le controlează sufletul tau;
5. Porneşti deseori intrigi din vanitate, chiar şi în dragoste;
6. Existenţa bunurilor materiale este condiţia necesară dar nu şi unică a unei căsătorii fericite.
Astăzi, 7 luni mai târziu, aveam să revin la IMAX. Nu la Avatar ci la Shrek Forever (dar tot nu pot să vă spun cum a fost) şi singur. Mi-am băgat mâna în gura bestiei (care şi-a redus preţul de la 3 la 2 lei) şi mi-a ieşit asta: (cu scuzele de rigoare pentru calitatea scanării)
Acum despre mine se zice aşa:
1. Eşti o fire care pretinde mult şi eşti încăpăţânat!;
2. Înainte de logodnă nu strică să te mai gândeşti ultima oara la fapta ta;
3. La lux şi viaţă luxoasă vei mai avea timp;
4. Îţi place să îţi cântăreşti lung gândurile, înainte de a lua o decizie;
5. Eşti aproape de o dragoste minunată la care ulterior numai cu recunoştinţă şi bucurie vei putea gândi;
6. Oboseala de nervi şi îngrijorarea este cauza că nu poţi fi bine dispus şi echilibrat.
Acum hai să confruntăm cele spuse de animaluţul nostru.
Prima hârtie:
1. Eşti un mare speculant, jucător înveterat şi norocos;
Cam are dreptate. Jocul de poker presupune şi o speculaţie care, dacă e câştigătoare, are un ROI% de minim 100%! Dacă pariezi 300 de lei în mod sigur vei lua măcar 300 de lei, fără a mai include şi blindurile şi pariurile făcute de jucătorii care s-au aruncat. La partea cu înveteratul e de discutat… dacă se referă la jocuri şi atât, atunci are, din nou, dreptate. Dacă se referă numai la jocul de cărţi, la vremea aceea eram (şi acum mă consider) un începător.
2. Încearcă să realizezi ideile tale creatoare, lucrează puţin mai eficient;
La vremea aceea avea dreptate. Eram obişnuit să fac multitasking şi mai nimic nu îmi ieşea la timp sau cât de bine vroiam. Şi acum mai fac, dar mai puţin.
3. Ai calităţile să fii politician sau om specialist în economie;
Uhm… da? Îmi place să fiu leader (cui nu îi place?) dar politica nu mă pasionează iar ştirile economice le citesc din punct de vedere beletristic. Nu ştiu şi nu am cunoştinţele necesare pentru a profita la maxim de ele. Aici nu a nimerit-o.
4. Nu uita! Dorurile tale trupeşti le controlează sufletul tau;
Pe asta nu am înţeles-o. Să fiu cum era Mihai Eminescu cu Veronica Micle? Adica el vroia o dragoste ancestrală, pură, spirituală, mai presus de îngeri şi de Dumnezeu şi ea vroia pula? Atunci nu mai rămâne decât o soluţie. Veronicoooooo, ia treci, fă, încoace!
5. Porneşti deseori intrigi din vanitate, chiar şi în dragoste;
Nici pe asta nu am înţeles-o. Prima dată când am citit asta mă simţeam precum în telenovele. Nu mă recunosc aici.
6. Existenţa bunurilor materiale este condiţia necesară dar nu şi unică a unei căsătorii fericite.
Uhm… corect. Totuşi, nu vreau ca să trăiesc cu soţia într-un cort. Oricât de duios ar pare, cum că dragostea învinge, un lucru e cert: drumul spre inima unui bărbat, dar şi al unei femei, trece prin stomac. Dacă nu ai ce mânca, parcă nu îti arde de parteneri amoroşi.
Biletul numbr két:
1. Eşti o fire care pretinde mult şi eşti încăpăţânat!;
Aşa este. Pretind mult: pretind ca ceilalţi să fie punctuali, să nu mai dea înapoi pe ultima sută de metri când e vorba de a ieşi la o bere sau de alte planuri, să nu sufere de “sindromul poate”, pretind fidelitate atât ca prietenie cât şi ca relaţii romantice, pretind o comunicare cât mai bună, pentru a nu da naştere la neînţelegeri… uneori mi-e mie ruşine de câte pretind. Adica na, cum aş putea să pretind cuiva să fie punctual, să nu mai dea inapoi pe ultima sută de metri când e vorba de a ieşi la o bere sau de alte planuri? Şi sunt încăpăţânat să mai cred că mai pot găsi astfel de oameni.
2. Înainte de logodnă nu strică să te mai gândesti ultima oară la fapta ta;
Adică ar trebui să râmăn în stadiul de dating forever? Presupun că se referă ca să mă mai gândesc o dată dacă vreau să mă logodesc sau nu…
3. La lux şi viaţă luxoasă vei mai avea timp;
True. Oricât îi admir pe Tom Dwan sau pe Cole South, va trebui să muncesc din greu pentru a avea dreptul la lux şi viaţă luxoasă. Sper, totuşi, ca să nu ajung acolo la 90 de ani.
4. Îţi place să îţi cântăreşti lung gândurile, înainte de a lua o decizie;
Frază vagă. Dacă e să mă gândesc ce maşină să cumpăr da, cântăresc lung gândurile. Dacă vine un şofer neatent înspre mine, nu le cântăresc deloc. FUG!
5. Eşti aproape de o dragoste minunată la care ulterior numai cu recunostinţă şi bucurie vei putea gândi;
Şi eu am avut senzaţia asta de multe ori… ca e acolo şi trebuie doar să o ating.
6. Oboseala de nervi şi îngrijorarea este cauza că nu poţi fi bine dispus şi echilibrat.
Nu mă simt aici.
De ce atât de mari diferenţe între cele două grafice, de la bazele bileţelelor? Astă iarnă aveam norocul la 3, acum la 1. Dragostea era la 7, acum a crescut la 9. Care e unitatea de măsură pentru fiecare dintre aceste 5 categorii? Ani, mâini câştigate, de câte ori ai tuşit pe minut, lungimea/grosimea/adancimea/volumul, respectiv numarul de date-uri?
12. Spania e campioană mondială! Am văzut încă o dată, după 2004, cum valoarea echipei este mai mare decât suma valorilor componenţilor ei. Felicitările mele.
13. Rezultatele Spaniei: 0-1, 2-0, 2-1, 1-0, 1-0, 1-0 si 1-0. După cum ziceam: the word is equal or greater than the bird.
14. Că tot veni vorba de echipe, Uruguay-ul mi s-a părut că a fost cea mai frumoasă echipă de la acest turneu final.
15. Fernando Muslera este un portar bun, dar s-a vazut în semifinală şi finala mică faptul că mai are nevoie de experienţă.
16. Dacă aş fi în locul lui Messi, aş fi foarte frustrat. În 2006 el a jucat foarte puţin iar în 2010 nu a putut înscrie niciun gol. În ambele cazuri el s-a oprit în sferturi. Mă întreb cine e mai ghinionist: el sau Ryan Giggs.
17. Am vazut un mondial lipsit de spectacol şi la un nivel înalt de tactică în fazele superioare. Adevăraţii cunoscători (care NU sunt eu şi nici măcar suporterii), din meciuri cum au fost finala sau semifinalele, pot umple câteva pagini de idei şi notiţe. Dacă fotbalul se va elitiza aşa, atunci va trebui să caut “Manualul Antrenorului de Fotbal”… să mă ridic la nivelul lor.
18. Gerald Pique: anonim acum 2 ani, campion mondial în prezent.
19. Brazilia, you’re next.
20. Dacă pun mâna pe caracatiţă, o fac salată!
